5
Căci este o zi de necaz, de zdrobire şi de învălmăşeală, trimisă de Domnul Dumnezeul oştirilor în valea vedeniilor. Se dărâmă zidurile şi răsună ţipete de durere spre munte.
10
Număraţi casele Ierusalimului şi le stricaţi, ca să întăriţi zidul.
11
Faceţi o cămară între cele două ziduri, pentru apele iazului celui vechi, dar nu vă uitaţi spre Cel ce a vrut aceste lucruri, nu vedeţi pe Cel ce demult le-a pregătit.
13
Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie! Se înjunghie boi şi se taie oi, se mănâncă la carne şi se bea la vin – „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!” –
18
Te va azvârli, te va azvârli ca pe o minge, pe un pământ întins, şi acolo vei muri, acolo vor veni carele tale cele strălucite, tu, ocara casei stăpânului tău!
19
Vei fi izgonit din dregătoria ta şi te va smulge Domnul din locul tău.
20
„În ziua aceea, zice Domnul, voi chema pe robul Meu Eliachim, fiul lui Hilchia,
21
îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâinile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului şi pentru casa lui Iuda.
22
Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.
24
Pe el se va sprijini toată slava casei tatălui său, odraslele alese şi de ocară, toate sculele cele mici, atât lighenele, cât şi vasele.
25
În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, drugul acela împlântat într-un loc tare va fi scos, va fi tăiat, şi va cădea, şi povara care era pe el va fi nimicită, căci Domnul a vorbit.”
Isaia 23
1
Prorocie împotriva Tirului. Bociţi-vă, corăbii din Tarsis! Căci Tirul a fost nimicit: nu mai are nici case, nici intrare! Din ţara Chitim le-a venit vestea aceasta. –
4
Ruşinează-te, Sidoane! Căci aşa vorbeşte marea, cetăţuia mării: „Eu n-am avut durerile facerii, nici n-am născut, n-am hrănit tineri, nici n-am crescut fete.”
5
Când vor afla egiptenii vestea aceasta, vor tremura auzind de căderea Tirului
8
Cine a luat această hotărâre împotriva Tirului, împărţitorul cununilor, el, ai cărui negustori erau nişte voievozi şi ai cărui târgoveţi erau cei mai bogaţi de pe pământ?”
9
Domnul oştirilor a luat această hotărâre, ca să ruşineze mândria a tot ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului:
10
Străbateţi ţara, ca Nilul, niciun brâu nu te mai strânge, fiica Tarsisului! Nu mai este niciun jug!
11
Domnul Şi-a întins mâna asupra mării; a făcut să tremure împărăţii; a poruncit nimicirea cetăţuilor Canaanului
12
şi a zis: „De acum nu te vei mai bucura, fecioară necinstită, fiica Sidonului! Scoală-te şi treci în ţara Chitim; dar nici acolo nu vei avea odihnă.”
13
Iată pe haldei, care nu erau un popor, locuitorii aceştia ai pustiului, cărora asirianul le-a întemeiat o ţară; ei înalţă turnuri, surpă casele împărăteşti ale Tirului, le prefac în dărâmături.
15
În vremea aceea, Tirul va fi dat uitării şaptezeci de ani, cât ţine viaţa unui împărat, dar după şaptezeci de ani, se va întâmpla Tirului ca şi curvei despre care vorbeşte cântecul:
16
„Ia harpa şi străbate cetatea, curvă dată uitării; cântă bine, cântă-ţi cântecele de mai multe ori, ca iarăşi să-şi aducă lumea aminte de tine.”
17
Tot aşa, după şaptezeci de ani, Domnul va cerceta Tirul, şi se va întoarce iarăşi la câştigul lui; va avea legături cu toate împărăţiile lumii de pe faţa pământului;
18
dar câştigul şi plata lui vor fi închinate Domnului, nu vor fi nici strânse, nici păstrate; ci câştigul lui va aduce celor ce locuiesc înaintea Domnului o hrană îmbelşugată şi haine strălucite.
1
Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii;
2
cum se întâmplă preotului se întâmplă şi poporului: stăpânului, ca şi slugii; stăpânei, ca şi slujnicei; vânzătorului, ca şi cumpărătorului; celui ce dă cu împrumut, ca şi celui ce ia cu împrumut; datornicului, ca şi cel căruia îi este dator.
6
De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei.
16
De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă Celui Neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf.”
18
Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus şi se clatină temeliile pământului!
22
Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi.
23
Luna va fi acoperită de ruşine, şi soarele, de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui. –