biblia online cornilescu

Plan de citire a biblie intr-un an

Pasajul zilei pentru 03 May 2026

2 Cronici 13

1 În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, peste Iuda a început să domnească Abia.
2 El a domnit trei ani la Ierusalim. Mama sa se numea Micaia, fata lui Uriel din Ghibeea. Între Abia şi Ieroboam a fost război.
3 Abia a început lupta cu o oaste de războinici viteji, patru sute de mii de oameni aleşi; şi Ieroboam s-a înşiruit de bătaie împotriva lui cu opt sute de mii de oameni aleşi, războinici viteji.
4 De pe vârful muntelui Ţemaraim, care face parte din muntele lui Efraim, Abia s-a sculat şi a zis: „Ascultă-mă, Ieroboame, şi tot Israelul!
5 Nu trebuie oare să ştiţi că Domnul Dumnezeul lui Israel a dat pe vecie domnia peste Israel lui David şi fiilor lui printr-un legământ care nu se poate călca?
6 Dar Ieroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s-a sculat şi s-a răzvrătit împotriva stăpânului său.
7 Nişte oameni de nimic, oameni răi, s-au strâns la el şi s-au împotrivit lui Roboam, fiul lui Solomon. Roboam era tânăr şi fricos şi nu putea să li se împotrivească.
8 Şi acum, voi credeţi că puteţi ieşi biruitori asupra împărăţiei Domnului, care este în mâinile fiilor lui David; şi voi sunteţi o mare mulţime şi aveţi cu voi viţeii de aur pe care vi i-a făcut Ieroboam ca dumnezei.
9 N-aţi îndepărtat voi pe preoţii Domnului, pe fiii lui Aaron şi pe leviţi, şi nu v-aţi făcut voi preoţi, ca şi popoarele celorlalte ţări? Oricine venea cu un viţel şi şapte berbeci, ca să fie sfinţit, se făcea preot al celui ce nu este Dumnezeu.
10 Dar cât despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru, şi noi nu L-am părăsit, preoţii din slujba Domnului sunt fii ai lui Aaron, şi leviţii stau şi îşi împlinesc slujbele.
11 Noi aducem în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară arderi de tot Domnului, ardem tămâie mirositoare, punem pâinile pentru punerea înaintea Domnului pe masa cea curată şi aprindem în fiecare seară sfeşnicul de aur cu candelele lui; căci păzim poruncile Domnului Dumnezeului nostru. Dar voi L-aţi părăsit.
12 Iată că Dumnezeu şi preoţii Lui sunt cu noi, în fruntea noastră, şi avem şi trâmbiţele răsunătoare ca să sunăm din ele împotriva voastră. Copii ai lui Israel, nu faceţi război împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, căci nu veţi avea nicio izbândă!”
13 Ieroboam i-a luat pe dinapoi, cu ajutorul unor oameni puşi la pândă, aşa că oştile lui erau în faţa lui Iuda, iar cei ce stăteau la pândă erau înapoia lor.
14 Cei din Iuda, întorcându-se, au avut de luptat înainte şi înapoi. Au strigat către Domnul, şi preoţii au sunat din trâmbiţe.
15 Oamenii lui Iuda au scos un strigăt de război şi, la strigătul de război al oamenilor lui Iuda, Domnul a lovit pe Ieroboam şi pe tot Israelul dinaintea lui Abia şi a lui Iuda.
16 Copiii lui Israel au fugit dinaintea lui Iuda, şi Dumnezeu i-a dat în mâinile lui.
17 Abia şi poporul lui le-au pricinuit o mare înfrângere, şi cinci sute de mii de oameni aleşi au căzut morţi printre cei din Israel.
18 Copiii lui Israel au fost smeriţi în vremea aceea, şi copiii lui Iuda au câştigat biruinţa, pentru că se sprijiniseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
19 Abia a urmărit pe Ieroboam şi i-a luat cetăţi: Betelul cu satele lui, Ieşana cu satele ei şi Efronul cu satele lui.
20 Ieroboam n-a mai avut putere pe vremea lui Abia, şi Domnul l-a lovit, şi a murit.
21 Dar Abia a ajuns puternic; a avut paisprezece neveste şi a născut douăzeci şi doi de fii şi şaisprezece fete.
22 Celelalte fapte ale lui Abia, ce a făcut şi ce a spus el, sunt scrise în cartea prorocului Ido.

2 Cronici 14

1 Abia a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Asa. Pe vremea lui, ţara a avut odihnă zece ani.
2 Asa a făcut ce este bine şi plăcut înaintea Domnului Dumnezeului său.
3 A îndepărtat altarele dumnezeilor străini şi înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti şi a tăiat Astarteile.
4 A poruncit lui Iuda să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi şi să împlinească Legea şi poruncile.
5 A îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile şi stâlpii închinaţi soarelui. Şi împărăţia a avut pace sub el.
6 A zidit cetăţi întărite în Iuda; căci ţara a fost liniştită, şi împotriva lui n-a fost război în anii aceia, pentru că Domnul i-a dat odihnă.
7 El a zis lui Iuda: „Să zidim aceste cetăţi şi să le înconjurăm cu ziduri, cu turnuri, cu porţi şi cu zăvoare; ţara este încă a noastră, căci am căutat pe Domnul Dumnezeul nostru. L-am căutat, şi El ne-a dat odihnă din toate părţile.” Au zidit, dar, şi au izbutit.
8 Asa avea o oştire de trei sute de mii de oameni din Iuda, care purtau scut şi suliţă, şi două sute optzeci de mii din Beniamin, care purtau scut şi trăgeau cu arcul, toţi oameni viteji.
9 Zerah, etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de care şi a înaintat până la Mareşa.
10 Asa a mers înaintea lui, şi s-au înşiruit de bătaie în valea Ţefata, lângă Mareşa.
11 Asa a chemat pe Domnul Dumnezeul lui şi a zis: „Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!”
12 Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda, şi etiopienii au luat-o la fugă.
13 Asa şi poporul care era cu el i-a urmărit până la Gherar, şi etiopienii au căzut fără să-şi poată scăpa viaţa, căci au fost nimiciţi de Domnul şi de oştirea Lui. Asa şi poporul lui au făcut o pradă mare;
14 au bătut toate cetăţile din împrejurimile Gherarului, căci groaza Domnului căzuse peste ele, şi au jefuit toate cetăţile, a căror pradă era mare.
15 Au lovit şi corturile turmelor şi au luat cu ei o mare mulţime de oi şi de cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim.

2 Cronici 15

1 Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded,
2 şi Azaria s-a dus înaintea lui Asa şi i-a zis: „Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniamin! Domnul este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi.
3 Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţe pe oameni şi fără Lege.
4 Dar în mijlocul strâmtorării lor s-au întors la Domnul Dumnezeul lui Israel, L-au căutat şi L-au găsit.
5 În vremurile acelea nu era linişte pentru cei ce se duceau şi veneau, căci erau mari tulburări printre toţi locuitorii ţării;
6 un popor se bătea împotriva altui popor, o cetate, împotriva altei cetăţi, pentru că Dumnezeu le tulbura cu tot felul de strâmtorări:
7 voi, dar, întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.”
8 După ce a auzit aceste cuvinte şi prorocia lui Oded, prorocul, Asa s-a întărit şi a îndepărtat urâciunile din toată ţara lui Iuda şi Beniamin şi din cetăţile pe care le luase pe muntele lui Efraim şi a înnoit altarul Domnului care era înaintea pridvorului Domnului.
9 A strâns pe tot Iuda şi Beniamin şi pe cei din Efraim, din Manase şi din Simeon care locuiau printre ei, căci un mare număr dintre oamenii lui Israel au trecut la el când au văzut că Domnul Dumnezeul lui era cu el.
10 S-au adunat la Ierusalim în luna a treia a anului al cincisprezecelea al domniei lui Asa. În ziua aceasta,
11 au jertfit Domnului din prada pe care o aduseseră: şapte sute de boi şi şapte mii de oi.
12 Au făcut legământ să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor din toată inima şi din tot sufletul lor;
13 şi oricine nu căuta pe Domnul Dumnezeul lui Israel trebuia omorât, fie mic fie mare, fie bărbat, fie femeie.
14 Au jurat credinţă Domnului cu glas tare, cu strigăte de bucurie şi cu sunet de trâmbiţe şi de buciume;
15 tot Iuda s-a bucurat de jurământul acesta, căci juraseră din toată inima lor, căutaseră pe Domnul de bunăvoia lor şi-L găsiseră. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.
16 Împăratul Asa n-a lăsat nici chiar pe mama sa, Maaca, să mai fie împărăteasă, pentru că făcuse un idol Astarteii. Asa i-a dărâmat idolul, pe care l-a făcut praf, şi l-a ars lângă pârâul Chedron.
17 Dar înălţimile tot n-au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.
18 A pus în Casa lui Dumnezeu lucrurile închinate Domnului de tatăl său şi de el însuşi: argint, aur şi vase.
19 N-a fost niciun război până la al treizeci şi cincilea an al domniei lui Asa.

Cauta in biblie
Versetul Zilei
Facebook