2
David a strâns pe străinii din ţara lui Israel şi a însărcinat pe cioplitorii de piatră să pregătească pietre cioplite pentru zidirea Casei lui Dumnezeu.
5
David zicea: „Fiul meu Solomon este tânăr şi plăpând, şi Casa care va fi zidită Domnului trebuie să fie de mare faimă şi slavă în toate ţările; de aceea vreau să-i pregătesc cele de trebuinţă pentru zidirea ei.” Şi David a făcut mari pregătiri înainte de moarte.
6
David a chemat pe fiul său Solomon şi i-a poruncit să zidească o Casă Domnului Dumnezeului lui Israel.
7
David a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gând să zidesc o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu.
8
Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Tu ai vărsat mult sânge şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o Casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ.
9
Iată că ţi se va naşte un fiu, care va fi un om al odihnei şi căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmaşilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon şi voi aduce peste Israel pacea şi liniştea în timpul vieţii lui.
13
Atunci vei propăşi, dacă vei căuta să împlineşti legile şi poruncile pe care le-a dat lui Moise, Domnul pentru Israel. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme şi nu te înspăimânta.
14
Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint şi o mulţime de aramă şi de fier care nu se poate cântări, căci este foarte mult; am pregătit, de asemenea, lemne şi pietre, şi vei mai adăuga şi tu.
15
Tu ai la tine un mare număr de lucrători, cioplitori de piatră şi tâmplari, şi oameni îndemânatici în tot felul de lucrări.
16
Aurul, argintul, arama şi fierul sunt fără număr. Scoală-te, dar, şi lucrează, şi Domnul să fie cu tine.”
17
David a poruncit tuturor căpeteniilor lui Israel să vină în ajutor fiului său Solomon, zicând:
18
„Domnul Dumnezeul vostru nu este oare cu voi şi nu v-a dat El odihnă din toate părţile? Căci a dat în mâinile mele pe locuitorii ţării, şi ţara este supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului Său.
19
Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul Dumnezeul vostru; sculaţi-vă şi zidiţi Sfântul Locaş al Domnului Dumnezeu, ca să aduceţi chivotul legământului Domnului şi uneltele închinate lui Dumnezeu în Casa care va fi zidită Numelui Domnului.”
2
El a strâns pe toate căpeteniile lui Israel, pe preoţi şi pe leviţi.
3
Au făcut numărătoarea leviţilor, de la vârsta de treizeci de ani în sus; socotiţi pe cap şi pe bărbaţi, s-au găsit în număr de treizeci şi opt de mii.
13
Fiii lui Amram: Aaron şi Moise. Aaron a fost pus deoparte să fie sfinţit ca preasfânt, el şi fiii lui pe vecie, ca să aducă tămâie înaintea Domnului, să-I facă slujba şi să binecuvânteze pe vecie în Numele Lui.
24
Aceştia sunt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti, capii caselor părinteşti, după numărătoarea făcută numărând numele pe cap. Ei erau întrebuinţaţi în slujba Casei Domnului, de la vârsta de douăzeci de ani în sus.
27
După cele din urmă porunci ale lui David, numărătoarea fiilor lui Levi s-a făcut de la vârsta de douăzeci de ani în sus.
28
Puşi lângă fiii lui Aaron pentru slujba Casei Domnului, ei aveau să îngrijească de curţi şi de odăi, de curăţarea tuturor lucrurilor sfinte, de împlinirea slujbei în Casa lui Dumnezeu,
29
de pâinile pentru punerea înaintea Domnului, de floarea de făină pentru darurile de mâncare, de plăcintele fără aluat, de turtele coapte în tigaie şi de turtele prăjite, de toate măsurile de încăpere şi de lungime;
30
ei aveau să stea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, ca să laude şi să mărească pe Domnul
31
şi să aducă neîncetat înaintea Domnului toate arderile de tot Domnului, în zilele de Sabat, de lună nouă şi de sărbători, după numărul şi obiceiurile rânduite.
3
David a împărţit pe fiii lui Aaron, rânduindu-i după slujba pe care aveau s-o facă; Ţadoc făcea parte din urmaşii lui Eleazar, şi Ahimelec, din urmaşii lui Itamar.
4
Printre fiii lui Eleazar s-au găsit mai multe căpetenii decât printre fiii lui Itamar, şi i-au împărţit aşa că fiii lui Eleazar aveau şaisprezece căpetenii de case părinteşti, şi fiii lui Itamar, opt căpetenii de case părinteşti.
5
I-au împărţit prin sorţi, între unii şi alţii, căci căpeteniile Sfântului Locaş şi căpeteniile lui Dumnezeu erau din fiii lui Eleazar şi din fiii lui Itamar.
6
Şemaia, fiul lui Netaneel, scriitorul, din seminţia lui Levi, i-a scris înaintea împăratului şi mai marilor, înaintea preotului Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, şi înaintea căpeteniilor caselor părinteşti ale preoţilor şi leviţilor. Au tras la sorţi câte o casă părintească pentru Eleazar şi au tras şi câte una pentru Itamar.
7
Cel dintâi sorţ a ieşit pentru Iehoiarib; al doilea, pentru Iedaia;
8
al treilea, pentru Harim; al patrulea, pentru Seorim;
9
al cincilea, pentru Malchia; al şaselea, pentru Miiamin;
10
al şaptelea, pentru Hacoţ; al optulea, pentru Abia;
11
al nouălea, pentru Iosua; al zecelea, pentru Şecania;
12
al unsprezecelea, pentru Eliaşib; al doisprezecelea, pentru Iachim;
13
al treisprezecelea, pentru Hupa; al paisprezecelea, pentru Ieşebeab;
14
al cincisprezecelea, pentru Bilga; al şaisprezecelea, pentru Imer;
15
al şaptesprezecelea, pentru Hezir; al optsprezecelea, pentru Hapiţeţ;
16
al nouăsprezecelea, pentru Petahia; al douăzecilea, pentru Ezechiel;
17
al douăzeci şi unulea, pentru Iachin; al douăzeci şi doilea, pentru Gamul;
18
al douăzeci şi treilea, pentru Delaia; al douăzeci şi patrulea, pentru Maazia.
19
Acesta era şirul în care aveau să-şi facă slujba, ca să intre în Casa Domnului, după rânduiala pusă de Aaron, tatăl lor, potrivit cu poruncile pe care i le dăduse Domnul Dumnezeul lui Israel.
20
Iată căpeteniile celorlalţi leviţi. – Din fiii lui Amram: Şubael; din fiii lui Şubael: Iehdia;
21
din Rehabia, din fiii lui Rehabia: căpetenia Işia.
22
Din iţehariţi: Şelomot; din fiii lui Şelomot: Iahat.
23
Fiii lui Hebron: Ieria; Amaria, al doilea; Iahaziel, al treilea; Iecameam, al patrulea.
24
Fiul lui Uziel: Mica; din fiii lui Mica: Şamir;
25
fratele lui Mica: Işia; din fiii lui Işia: Zaharia. –
26
Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi, şi fiii fiului său Iaazia.
27
Fiii lui Merari, ai fiului său Iaazia: Şoham, Zacur şi Ibri.
30
Fiii lui Muşi: Mahli, Eder şi Ierimot. Aceştia sunt fiii lui Levi, după casele lor părinteşti.
31
Şi ei, ca şi fraţii lor, fiii lui Aaron, au tras la sorţi înaintea împăratului David, înaintea lui Ţadoc şi Ahimelec, şi înaintea căpeteniilor caselor părinteşti ale preoţilor şi leviţilor, şi anume fiecare cap de casă întocmai ca cel mai mic din fraţii săi.
1 Cronici 25
1
David şi căpeteniile oştirii au pus deoparte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun care proroceau întovărăşiţi de harpă, de lăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta:
2
Din fiii lui Asaf: Zacur, Iosif, Netania şi Aşareela, fiii lui Asaf, sub cârmuirea lui Asaf care prorocea după poruncile împăratului.
3
Din Iedutun, fiii lui Iedutun: Ghedalia, Ţeri, Isaia, Haşabia, Matitia şi Şimei, şase, sub cârmuirea tatălui lor, Iedutun, care prorocea cu harpa, ca să laude şi să mărească pe Domnul.
4
Din Heman, fiii lui Heman: Buchia, Matania, Uziel, Şebuel, Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti, Romamti-Ezer, Ioşbecaşa, Maloti, Hotir, Mahaziot,
5
toţi fii ai lui Heman, care era văzătorul împăratului, ca să descopere cuvintele lui Dumnezeu şi să înalţe puterea Lui; Dumnezeu dăduse lui Heman paisprezece fii şi trei fete.
6
Toţi aceştia erau sub cârmuirea părinţilor lor pentru cântarea în Casa Domnului şi aveau chimvale, lăute şi harpe pentru slujba Casei lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun şi Heman lucrau sub poruncile împăratului.
7
Erau în număr de două sute optzeci şi opt, cuprinzându-se în acest număr şi fraţii lor deprinşi la cântarea Domnului, toţi cei ce erau meşteri.
8
Au tras la sorţi pentru slujbele lor, mici şi mari, învăţători şi ucenici.